A fi sau a nu fi un mic Che


in tinerete aveam impresia ca ma pricep la oameni si la tipurile lor, sa le spunem categorii, caci la fel ca fiecare vietate de pe planeta asta adunata intr-un atlas ne clasificam in functie de mai multe aspecte. Bunul simt observ insa ca nu si-a gasit locul sau nu a fost o valoare suficient de comuna si puternica pentru a se impune pe aceasta scara. Imi este greu sa inteleg cat de usor ne este sa ne punem in spate blana de neanderthal, sa ragaim si sa ralim (a se citi flatulenta) fata de ale noastre prietene sau ai nostrii prieteni, cat de simplu este sa casti cu zgomot, sa-ti suflii nasul in public, sau sa alergi cu unghiutele vre-o bucata de mancare printre dinti. Astea ar fi probabil reminiscentele noastre animalice, fie ca ne tragem din maimute, delfini sau cel mai probabil din melci, lipsiti de coloana vertebrala. Acum ceva timp aveam sa cunosc acel standard al prostiei si nerusinarii crase, acel om marunt, fara scrupule sau majuscule indiferent de pozitia lor in cadrul numelui. Pe langa nesimtitul din metrou care te ia la coate si te calca pe picioare fara sa se sinchiseasca, cel care scuipa in mijlocul strazii sau se scarpina in nas, este mult mai mare, un adevarat concept. Aceasta entitate traieste in fiecare dintre noi, hranindu-se zilnic cu erorile noastre de comportament, cu acele injuraturi scapate la nervi, cu acele mici ocheade prelungite la cine-mai-stie ce decolteu, cu urlete si racnete indispensabile oricarei discutii in contradictoriu. In timp exista doua posibilitati: fie creste si devine o forta puternica asupra noastra, sau il lasam acolo mic, indiferent si lasat sa moara de foame. Mai demult cineva zicea in felul urmator: "Oamenii sunt ca vinurile, in timp devin fie sampanie, fie otet" ce este si mai suparator, este ca unii nu-si mai iau timpul necesar transformarii ci fac trecerea de la vin la otet instantaneu, calcand peste personalitatea celui de langa el, calcand in picioare orice limita a bunului simt. Che, ala din titlu, este o prezenta simtita din ce in ce mai des in oamenii de langa noi, fie ca ati reusit sa il depistati, fie ca nu, este acolo facand misto de tot ce e in jurul sau, adica tu.

P.S. Intr-un templu shaolin:
Discipolul:
- Prea intelept si onorabil Maestru, poti sa-mi explici diferenta dintre o
perla si o femeie?

Maestrul:
- Diferenta, gandacel mic si umil, consta in faptul ca perla poate fi
insirata pe la ambele capete, iar femeia numai pe la un capat.

Discipolul (confuz):
- Dar, Maestre, da-mi voie sa contrazic intelepciunea ta himalayana,dar am
auzit ca unele femei se lasa insirate pe la ambele capete!

Maestrul (cu un suras):
- Pai acelea nu sunt femei, sunt adevarate perle.

De ce iubesc Bucurestiul?

nu de putine ori am avut ocazia sa descopar lucruri fascinante de spre orasul plin de "Mitici", cum spun clujenii si ardelenii in general. m-am intrebat si ma intreb in fiecare dimineata de ce pula mea raman in orasul asta sa ma calc pe picoare cu cel putin 200 de mii de oameni la metrou, sa ma frec de alti 150 de mii in 135 si sa ma injure alti 30 de mii de soferi ca trec pe la trecerea de pietoni. Raspunsuri gasesc la tot pasul, pai nu mai bine imi iau 2 stupi si ma urc in creierul muntilor si stau toata vara cu albinele la pascut si iarna vand mierea si traiesc fericit in aer sanatos? Pai nu, pentru ca mi-ar lipsi adrenalina, mi-ar lipsi injuraturile fara de care ziua mi se pare monotona, mi-ar lipsi pizdele machiate si cu aere de mari doamne de la metrou, mi-ar lipsi fascinantele decolteuri pline cu ciorapi si sutiene cu burete, mi-ar lipsi lipsa de initimitate, mi-ar lipsi mitocania crasa a alora de vand bilete indiferent de destinatie, mi-ar lipsi dispretul celor din jurul meu cand deschid geamul la metrou sa se aeriseasca, mi-ar lipsi unsoarea de pe barele de sustinere din orice mijloc de transport si cred ca cel mai mult mi-ar lipsi aglomeratia din pasajul de la U(r)nirii II unde omuletii nostrii de lemn habar nu au cum sa circule pe scara rulanta desi saracii de la Metrorex l-eu desenat acolo niste urme de pasi, dar pe cine intereseaza. M-as simti singur daca nu as avea cei 500.000 de cocalari din cartier care ma urmaresc cu manelele lor peste tot, din casa dimineata, pe strada ziua si la metrou seara. Futute'n telefoane Nokia cand ai inventat aparatul cu mp3, caci acum, daca la metrou aveai liniste, de ceva vreme, starpitura cu dureri de inima razbate si acolo, catand de copilasi, nepoti, veri, averi si dusmani. Ma gandeam intr-o dimineata calduroasa de august cum ar fi sa-l bag pe Mozart intr-o cutiuta si sa razbata dulcele amar peste cartierul plin de baietasi de asfalt, acele viespi mici intepatoare de vene cu ace hipodermice, acei ganditori ai unei lumi desarte si pline de neobrazare. Nu a trecut mult si altcineva mi-a luat-o inainte cu trebusoara asta, si sunau cele corzi de vioara si acordurile partidei de suflatori, te incantau, un cantec de ti se scula pula, aveai impresia ca 'cel concert e langa tine, si totusi nu, era in apartamentul unui gagiu. Intru in casa ma invart un pic si cand sa plec cu treaba, 2 politisti, da, agaricii imbracati in albastru cu basini de Robocop in cap si cu basca, sa nu-i ploua'n gat urcau scarile insoti de clasicii bosorogi. Septuagenarii din discutie sunt un fel de semisecuristi, pentru ca nu au avut nici boashele necesare sa devina securisti adevarati si sa-si incaseze casu', nici sa se abtina de la turnat, sunt acei umili si vesnici sclavi pentru o cauza pierduta. Bunicii urlau cat ii tineau rarunchii, ca ei nu pot dormi la ora aia din cauza muzicii, cum ca era sa le faca mata infart, cum ca din cauza aluia de la 6 (cel cu muzica) nu i se mai fut pestii in mod regulat, cum ca lu' bunicutza i-a pierit cheful de preludiu, si multe altele.
Terminat(or)ii nostrii, dadeau din baloane (cap nu poti sa-i spui)aprobator, e o adevarata drama ca intr-un cartier ca asta sa sune Mozart sa doboare termopanele, starpitura e mai potrivita, asta e soundtrack-ul pe care noi cei mici si prosti, platitori de taxe si impozite trebuie sa-l ascultam. Si cu fiecare pas inainte facut de organele "foste genitale" legii lumea se agita, o gloata dornica de razbunare, ce pula mea, daca nu chem garda cand urla starpitura cu vijelia si salamu', las' ca vin acum cand e muzica clasica. Inghit in sec, ma scaprin in cur, trag o flegma pe astfaltul crapat si stricat de vreme, imi bag pula in el de guvern, in ei de deputati si senatori, in ei de vecini retarzi, le zic vre-o doua de mama drogatilor injectati si plin de vise, le invit mamele alora care se joaca cu mingea pe strada si ma lovesc, la o partida de sex anal si-mi zic in gand: "Grijania mamii ei de lume"
P.S. Un cioban statea infipt in bat si se uita mandru peste oile sale grase si frumoase.
Un baiat de asfalt, la costum si parfumat il intreaba pe cioban de ce animalele pasc fix in porumbul mosierului de coltu' strazii.
Ciobanul ii raspunde in doi peri: - Pai daca oilor le place, ce vrei sa fac?
Domnul de asfalt: - Vezi ba ca esti taran si vorbesti urat, poate-ti fut una! exclama omul nostru cu naduf
Ciobanul ii raspunde la fel de imperturbabil ca pana acum: - poti sa le futi pe toate draga domnule, eu doar le pazesc.

Aventuri la altitudine


Asa cum am zis mai demult dragilor revin in arena cu un nou subiect scandalos. Ma tem de multe lucruri in viata, Dumnezeu, moarte, supararea prietenei, insa o noua frica vad ca-si face vant in top cerandu-si locul cuvenit. Da, asa cum va inchipuiti zborul cu avionul face monstrul din mine sa devina copilul cacacios si plin de muci, smiorcait si cicalitor. Sunt o fire pasnica, controlata si carismatica, cel putin asa mi s-a spus mai demult, insa cand pun piciorusele mele paroase si strambe pe podeaua metalica a avionului, ma simt ca o bucata de cascaval uitata pe o plita incinsa. Simt cum imi transpira palmele, mi se usuca gura si firisoarele de par pubian proaspat rase incep sa ma intepe ca niste albine sub presiunea scrotului ce amesteca bilutele mai rau ca mana magica a lu Charles Aznvoures in "Chinezul". E adevarat, fiecare centimetru de piele se strange, am impresia ca din ce pasesc prin avion pana la locul scris pe belet, ma micsorez, mi-e teama sa n-ajung
vreun pitic, sa nu mai stea centura de siguranta pe mine. Tot calvarul nu incepe in ziua decolarii sau cu
vreo jumatate de ora inainte, nu taticu, cu zile inainte. Daca m-ati vazut cu cearcane si cu o acuta lipsa de concentrare, inseamna ca un zbor cu avionul e in grafic, nu e rea vointa ci doar emotie fara masura. Am avut ocazia sa zbor cu doua tipuri de avioane Beoing 737 si ATR (un fel de partoneta cu elicii). Am incredere in indemanarea pilotilor romani, mari maestri ai aerului, caci altfel nu stiu cum m-ar tine inima sa zbor. Nu am avut incidente, si din punctul asta de vedere ma declar fericit si satisfacut, insa experienta zborului, pregatirile emotionale si pachetele de tigari fumate imi lasa impresia ca totusi emotiile sunt cam mari. In principiu treci prin 4 etape. Prima am numit-o etapa primordiala, da, la fel ca supa primordiala, o serie de sentimente de curiozitate, teama, ura, frica, bucurie se amesteca si iti dau o senzatie de satisfacie. In acest moment nu constientizezi prin ce emotii o sa treci. Etapa a doua, are loc in aeroport, inima se agita un pic, insa nu alarmant, dai bagajele la cala si te indrepti spre barul cu preturi super mari, un fel de mafioti la drumul mare ascunsi in sacouri elegante si camasi albe. Etapa alimentarii, acum e momentul in care bagi in tine sucuri naturale la pret de Dom Perignion, fumul iti iese pe nas si pe gura mai rau ca furnalul de la Copsa Mica si dintii ti se incarca de galbeneala clasica. Aici te integrezi in Matrix, ai de ales fie pastila rosie, sa-i spunem roz, pentru ca-ti face viata roz, acel distonocalm menit sa te aduca in lumea celor linistiti si prosti, cu un zambet larg pe fata si o bala in coltul gurii sau pastila albastra, verde in cazul nostru, un medicament pe care il voi numi clasic "pastila de miserupe". Pe oricare din ele o vei incerca, senzatiile sunt aceleasi, stari de voma si goluri in stomac mai mari cat gaura din stratul de ozon. Etapa a treia - zbor deasupra unui cuib de buci - nu stiu daca ati avut curozitatea sa va uitati la forma norilor, o impletitire supraomeneasca de forme rotunde si pline, ce uneori seamana cu fie cu sanii Victoriei Sylvested (Playmate of the year) fie cu niste buci, sa zicem tot ale ei. Intri in habitaclu, acel creion anal menit sa-ti faca clisma vietii tale. Te asezi pe scaun, stewardesa iti zambeste si-ti arata locul unde sa te asezi. Ii repecti cu strictete indicatiile, inauntrul avionului pana si cei mai agitati devin niste mielusei, probabil teama de altitudine. Iti prinzi centura de siguranta de mijlocul taliei, inspiri puternic, ca si cand te-ai pregati sa te scufunzi nu sa te ridici la 10.800 de metrii in aer si-ti spui in soapta "Doamne Ajuta". Ti se prezinta instructiunile de zbor, sa faci aia, sa tragi de aia, sa vezi pe unde sunt iesirile, sa nu incepi sa zbieri ca un descreierat in cazul in care se trece printr-un gol de aer si daca se intampla sa se depresurizeze cabina, mastile de oxigen or sa cada automat.... Bun, am inteles, stiu ce am de facut, dar totusi, de ce omuletul ala blond din filmulet nu clipeste frate, e un lucru care ma nedumereste, are privirea fixa de om drogat cu masca de oxigen pe fata, ai impresia chiar ca trece prin asa ceva, si atunci te si vezi in locul lui, cu ochii goi, strangand din dinti si de bratele scaunului pana la extenuare. Inchizi ochii si incerci sa dai uitarii imaginile, asta e, capitanul anunta ca ne pregatim de decolare si aici intri in panica, esti impins cu putere in scaun, liniile intrerupte de pe pista se transforma intr-una continua, si avionul se arunca nebun cu tota forta inainte, si strangi din dinti, si o picatura de sudoare apare pe frunte privesti pe geam, o priveliste de sa te caci pe tine, nu mai esti la etajul 10 intr-un bloc din Bucuresti, esti la 2500 de metrii si inca mai urci. Acum incep sa se deruleze scenariile in mintea ta, alea de pe National Geografic, alea care incep cu: "calatorii zborului MT324 nici nu aveau idee ce avea sa se intample in acea zi fatidica de 21 august cand motorul navei... a cedat, sau coada avionului s-a desprins" si multe alte de genul. Inchid ochii si incerc sa ma linistesc, pilotii romani sunt super tari, si asa si este, navele sunt noi, si asa si este, deci de ce sa-ti faci griji? Si parca ma linstesc, si intram in nori, si incepe vantul sa sufle peste pasarica de 40 de tone de aluminiu si otel si multe fire si pompe de presiune, eleroane si motoare, si parca se balanseaza, si pilotul trage mansa inspre el si urcam, si tu ai centura peste tine, te simti oarecum protejat. In acelasi timp, o voce de borac nelinistit urla la ma'sa cat il tin pedalele: "daca ne prabusim mami? uite, ca se invart elicele mami, uite acum coboram un pic mami, parca o sa ne izbim de ceva mami". Esti la un pas de a deveni ucigasul din avion, primul om din istorie care a trimis un puradel la plimbare in aer, iti vine sa-l iei de o manuta si sa-l dai cu capul de podea, sa-i astupi cura cu o bomboana uriasa si sa-i zimbesti ironic. Am ajuns la 10.000 m, avem 850 km la ora, imi zambesc si ma linistesc, cred ca distonocalmul isi face efectu'. Ma insel amarnic, nu sunt nici mai calm si nici mai linistit. Gata, pilotu' automat isi face meseria, viata mea si a celorlati de la bord e in manutele lui invizibile si pline de umor, caci urci, cobori, cresti viteza, acel tango al emotiilor si gandurilor albe. Si vezi lumea de la inaltime, inspiri adanc si incepi sa citesti, orice-ti vine la indemana, oricum la coborare nu-ti vei mai aminti nimic. Vine cineva cu un carucior plin cu mancare, proaspat incalzita la cuptorul cu microbuze din spate, esti relaxat, acum poti identifica sursa se fum ce-si facuse loc pe nesimtite in interior. Servesti acea ultima masa a condamnatului la emotii si stari de greata, inghiti cu noduri, ca si cand cineva ti-ar tine o arma incarcata la tampla, gata sa traga odata cu ultima inghititura. Termini de mancat, zimbesti stewardesei si gandesti: daca as sti unde am putica prin pantaloni poate as fi in stare sa ma duc la WC-ul din spatele avionului. Te uiti pe harta in care pasarica mai are 20 de minute si ajunge la destinatie, esti fericit, chipul ti se lumineaza, insa te grabesti, pentru ca incepe coborarea, ceea ce tie ti se pare o alunecare pe un tobogan enorm cu fiecare 2-3 metri, este de fapt o aventura mult mai mare. Te apropii de aeroport, pista luceste in zare, ochii ti se aprind si sclipesc vii, ai mai supravietuit inca o tura, fara sa te faci de ras, fara sa tipi si sa plangi ca o fetita de 3 ani cand si-a julit genunchiul, fara sa te arunci de colo colo ca o minge. Stai frumusel pe scaunul tau, auzi cum se intind trenurile de aterizare, deja se vad omuletii de pe strada si masinutele de pe autostrada par de jucarie, esti atat de aproape, simti emotia ca un orgasm puternic, cand dupa ce ai dat din cur juma' de ora vine si clipa descatusarii, insa ea nu mai vrea, si iar ti se strang outele. Te ancorezi bine in bratele scaunului, strangi de ele ca un tenisman de racheta, si strangi si iar incepi sa transpiri, bucile sunt tuguiate ca la o senzatie de cacare fara sa ai tronul sub tine, aterizeri, lumea aplauda, esti usurat, ai ajuns la destinatie intr-o bucata, zambesti, zici un "Saru'mana" printre dinti, maxilarele sunt amortite. Te pregatesti sa cobori, esti atat de bucuros incat ai impresia ca tocmai te-ai trezit dintr-un cosmar puternic, esti totusi un pic ametit si mult mai calm. Sa fie oare neorocitul de distonocalm, care ar fi trebuit sa-si faca efectul acolo la 10.000 de metrii si nu la 1,75? el e dragilor, daca pana acum nu ai simtit nimic, acum e clipa adevarului, da, devii imbecilul vietii tale, pastila fericirii ti se urca la cap si-ti lasa impresia ca esti amuzant cand te gandesti la: "ce-ar fi sa le zic astora ca am bomba in bagaj si dup'aia sa le zic ca am glumit, oare or sa ma calce in picioare?" Genul asta de ambitii de luptator si supravietuitor. Ai febra musculara a vietii tale, te simti obosit si extenuat, poti lasa acum bucile libere si relaxate, caci daca mai treci prin inca doua zboruri sigur ai sa faci hemoroizi.
Sa auzim de bine, la zboruri line si aventuri placute.

Actul al III-lea - ultima frontiera







Veni, vidi, vicii cam asa s-ar traduce ultima zi de semi-libertate prima de razboi si scuze. Am mancat, am beut, am dansat, ce ne-a mai ramas? - un futai ca-n filme. Poate mamicuta ei inca mai crede ca fetita ei inocenta nu a mai facut asa ceva, saracuta cum sa bage ea asa ceva in gura? Tragi aer in piept, mesenii s-au distrat, au cantat, au felicitat tinerii casatoriti si acum dau banu, ca deh, trebuie si astia mici sa faca o casa si sa-si gaseasca un rost. Ca de obicei, parintii dau cel mai mult, invitatii mai subtire, stai si te socotesti ca un isteric ce bani au intrat, ce cheltuieli sunt, nevasta urla ca disperata ca ea nu s-a maritat cu un fraier si ca abonamentul de metrou expira, deci o masinuta la scara ar fi o scuza plauzibila. Numeri, te gandesti, intrebi pe toata lumea ce e mai bine sa faci: avans+30 de ani de amanet pentru 2 camere amarate in Cuca Macaii sau avans+5 ani pentru o masinuta in leasing, ceva in genul nevestii numai ca pe termen mai scurt. Daca am face o analogie intre cele doua aspecte am putea constata cu usurinta urmatoarele aspecte: 1. daca te insori - leasing pe veci - pana cand moartea va va desparti - acel detestat "game over"; 2.daca iti iei masina - leasing 5 ani si investitii pana o va manca rugina. Partea interesanta e ca daca bagi bani intr-o masina o poti face cum vrei tu - mai rapida, mai frumoasa, mai stralucitoare, mai confortabila. In nevasta oricat ai investi - burta tot acolo e, poponeata la fel de moale e, poate un pic mai lucioasa si mai sclipitoare, insa sa nu ne lasam imbatati cu farduri si smakuri de calitate indoielnica, daca iti reusesc toate astea si faci o bijuteie din acel diamant neslefuit, iti vine acasa cu un artist de Ferentari cu X5 si cu actele de divort, ca vezi-tu, nenea cel nou ii poate face cadou o excursie in Grecia la mari albastre si limpezi nu ca tine, o saptamana de vacanta la tara - prea multe muste, prea mult praf, pute a balega si tac'tu o pune la treaba. Ne pierdem in detalii dragilor, sa ne intoarcem la masa bogatilor, sa impartim ce-am adunat. Macar in prima zi a vietii tale de cap al familiei sa te simti si tu bogat, ca te asteapta o viata de datorii si de restrictii, mai tineti minte alea de la biserica? inmultitile cu 6, adunati 6 milioane si impartiti la unu' (da, exact, fraierul de care vorbeam mai devreme). Abia astepti sa se termine cu tot, nu-ti mai ies din minte imaginile inspaimantatoare cu dansul salbatic al invitatelor, doamnele "plinute" ce se ondulau mai rau ca gelatina de la piftie, erectia pe care ai avut-o de emotie cand au strigat darul.
Ajungi acasa, tot ce ti-a ramas de facut, o ultima etapa e sa fugi acasa, cu mireasa intr-o mana si sa perpetuezi specia, ca deh, ai intrat in randul barbatilor, esti un domn ce mai conteza. Desi pana acum ai facut toate perversiunile posibile cu ea pana la fericitul eveniment, in mintea ta de om blonav incolteste gandul ca de acum in colo tot asa va fi, ceea ce nu stii e ca de azi, ea este o doamna, deci varianta: daca eu pup acolo jos tu de ce nu-l alinti pe ala micu'? o sa-ti sune in urechi de fiecare data. Cum poti sa-i spui asa ceva, ea este acum o doamna, gura aia nu va mai fi astupata decat cu cantitati industriale de ciocolata si mancare, carne doar de Craciun si de Pasti, ce sa facem, cam astea sunt datele problemei. Drepturile pe care le aveai inainte, adica din cand in cand o bere cu amicii, un meci, o cupa mondiala si o cupa europeana se subscriu. De acum in colo, 'cele lacrimi de iubire se vor scurge si pe obrajii tai, Mihaela Tatu iti va sfatui intotdeauna nevasta cum sa te tina sub control, fosta integrama uitata rebela in veceu va fi rapid inlocuita cu Lumea Femeilor - material ce-ti va invata fosta prietena, actuala sotie cum sa te cucereasca in fiecare zi, ce prostii sa-i iasa pe gura, ce teste sa-ti mai faca si ce frizuri si haine sa porti. Nu te enerva, esti un mic soarice intr-un labirint enorm, acel Piticot care a intrat in Padurea de Arama si a dat peste lupul cel rau, numai ca nu mai ai voie sa dai inapoi trei spatii si sa mai incerci inca o data, aici nu esti in jocuri unde poti "reloada" de la ultima "salvare" in cazul in care ceva nu-ti convine. Nu trebuie sa vezi numai partea rea a lucrurilor, o sa vina si copii si atunci chiar nu vei mai putea pune geana pe geana noaptea.
Zambeste proaspatule insuratel, lucruri magice sunt pe cale sa se-ntample. Un fel de "lucruri bune li se intampla celor ce stiu sa astepte!" - problema e ca timpul trece pe langa tine si nu stii sa astepti.


P.S. Un batranel statea pe o banca in pac, plangea de mama focului, lacrimi mari i se rostogoleau pe obraji innodandu-se in barba carunta.
Un tanar trece pe langa el si-l intreaba nevinovat:
- Lasa tataie stiu ca pensia e mica, uite de aici un mic ajutor sa-ti astampere supararea!
Bunicul se uita la el si-spune sughitand:
- Nu am nevoie tinere, multmesc!
Tanarul nedumerit, insista cu intrebari:
- Dar atunci de ce plangi?
- Stii, de dimineata am intalnit femeia visurilor mele, am mers la cafea, am facut dragoste, am mancat si iar am facut dragoste, a venit seara ne-am uitat la un serial si iar am facut dragoste si o tin asa de 3 zile.
- De dimineata am coborat si eu sa-mi cumpar ziarul si sa mai iau ceva de mancare!
- Bun, inteleg si atunci de ce plangi, esti un om norocos, tocmai ai devenit idolul meu
Bunicul se uita in ochii lui se potoleste din plans si cu un glas aproape stins exclama:
- Am uitat unde stau taica!

P.S.2: cam asa va arata cadoul ei pentru tine la aniversarea nuntii de Argint (20 de ani - pentru neinitiati)