Dusmanul meu-limba romana!

asa cum ziceam dragilor, revin in arena literaturii de dormitor, cu un nou subiect, pe care de ceva vreme il consider special. Nu de putine ori am surprins situatii deosebite, in care limba romana a luat forme mai putin asteptate. In liceu si prin scoala generala ne-am batut capul cu tot soiul de nuvele, istorisiri, povestiri si alte ale genului, am citit, am inteles si am lacrimat cand puiul a murit de frig, cand caprioara a decedat subit, cand privighetoarea si-a dat duhul pe foile cartii, cand gandacelul urla in gura mare la puradelu' ce-l sufoca si nu primea nici un rezultat. Am incercat in timp sa tin pasul cu generatia mea, sa citesc si sa iau aminte, asa cum zicea cineva de mult, sa trag niste invataminte din lectia de viata a unora. Asa am si facut, m-am nascut pentru a matrasi limba romana, pentru a face greseli de ortografie, pentru a uita cate o cratima pe ici pe colo, pentru a pune niste timpi in propozitii fara sens, pentru a bate campii fara a avea un verb, nici macar la al doilea rand de text. Sunt vinovat? poate ca sunt, poate ca nu, poate ca mediul in care m-am dezvoltat a fost prea sec, poate ca daca nu bubuia reactorul de la Cernobil, poate daca mi-ar fi placut mai mult sa citesc. a fost o vreme in care inaintasii nostrii, cei pe care ii numim parinti, isi investeau si ultimul banut in carti, pe langa clasicele bibelouri si alte lustre cu brate si mobila din aceea roscata modulara. Era un alt stil de viata. Nu m-am vazut niciodata, un mare narator, in scris, insa intotdeauna m-am avut si ma am cu vorbitul, insa nu de putine ori, am descoperit ca cele doua se completeaza reciproc. Sunt unii care scriu ca dracu si vorbesc sublim, sunt altii care vorbesc in doi peri dar cand vine vorba de scris, dulceata privirii, mai rar insa cei care scriu si vorbesc frumos, asa pe intelesul fiecaruia. Descopar la fiecare pas ca limba romana e o jungla, in care daca te afunci, nimeni nu te mai scoate, toti stau pe margine si dau indicatii pretioase, insa nimeni nu se aventureaza dupa tine. Am avut in timp tot soiul de materii, cu care m-am luptat, carora le-am facut fata sau spate, dupa caz, insa nici una nu mi-a fost un asa mare dusman ca limba romana. Un profesor imi spunea, cand eram flacau, ca limba romana este una dintre cele mai complexe limbi pe care o poate vorbi si studia o natie, am luat de la toti care au trecut prin spatiul Carpato-Danubiano-pontic (asta o stiu de la istorie) tehnicalitati ale vorbirii, cuvinte complexe, unele mai usoare altele mai melodioase, altele ca pixu'. Italienii, cand au venit la noi sub forma de romani, ne-au invatat sa scriem, sa mancam, sa apreciem ce e frumos, insa nu ne-au invata si sa vorbim, au lasat la latitudinea noastra acest aspect. Ce a reusit natia roamana in timp? mai multe, printre care sa-si transforme limba vorbita in cel mai mare dusman al sau. As vrea sa-mi gasesc o scuza pentru felul in care fac greseli elementare de gramatica si totusi nu gasesc, insa pot spune cu mandrie ca sunt printre putinii care recunosc si incearca sa faca ceva in privinta asta. De ceva vreme vad poze cu teze la limba romana cu TZ in loc de T, su SH in S, si pot spune ca nu e normal. Cred ca ar fi inspaimantator sa vad scris: SHcoala sau "In Delta Dunarii sunt multi TZinTZari", asta cred ca m-ar bloca definitiv. Sa dam vina pe slangul internetului, sa dam vina pe producatorii de tastaturi ca nu au facut una si pentru romani, nu are sens, insa pe cine putem da vina? - pe vremuri frate. In razboiul dintre mine si limba roamana am un singur aliat de nadejde - vremea in care traim. Nu am mai vazut de multisor vreun maestru al literaturii beletristice de origine romana, poate ca natia noastra a dat tot ce a fost mai bun 100 de ani, abia prin 2130 o sa mai apara un nou Eminescu, un Cosbuc un Vasile Alecsandri (in viitor probabil scris Vasyle Alexandry) sau vre-un Macedonski. Dar fie, ma impac cu ideea ca nu voi birui nicodata in aceasta lupta, nu am cum, dar ma voi stradui peste puteri sa-i tin piept. Poate intr-o zi vor incapea in vocabularul meu si cuvine ca: politicianism, matrapazlic, elucubatie, sufism, aforism, euforie, etc; iar intelesul lor nu va mai fi un mister pentru mediul inconjurator, ci pur si simplu o desfatare a urechii.
Revenind la lucrurile cotidiene si in aceeasi tema, integramele nu ajuta la dezvoltarea vocabularului, ci poate induce utilizatorul in "t"eroare.

Doi integramisti pe o bancuta in parc.
Primul: - organ sexual la femeie?
Al doilea: - orizontal sau vertical?
Primul: - orizontal!
Al doilea: - Gura!


PS: limba noastra-i o comoara
in adancuri...................................
....................................................
...................................................

(Alexei Mateevici)



iar eu abia invat sa scriu.