Aventuri la altitudine


Asa cum am zis mai demult dragilor revin in arena cu un nou subiect scandalos. Ma tem de multe lucruri in viata, Dumnezeu, moarte, supararea prietenei, insa o noua frica vad ca-si face vant in top cerandu-si locul cuvenit. Da, asa cum va inchipuiti zborul cu avionul face monstrul din mine sa devina copilul cacacios si plin de muci, smiorcait si cicalitor. Sunt o fire pasnica, controlata si carismatica, cel putin asa mi s-a spus mai demult, insa cand pun piciorusele mele paroase si strambe pe podeaua metalica a avionului, ma simt ca o bucata de cascaval uitata pe o plita incinsa. Simt cum imi transpira palmele, mi se usuca gura si firisoarele de par pubian proaspat rase incep sa ma intepe ca niste albine sub presiunea scrotului ce amesteca bilutele mai rau ca mana magica a lu Charles Aznvoures in "Chinezul". E adevarat, fiecare centimetru de piele se strange, am impresia ca din ce pasesc prin avion pana la locul scris pe belet, ma micsorez, mi-e teama sa n-ajung
vreun pitic, sa nu mai stea centura de siguranta pe mine. Tot calvarul nu incepe in ziua decolarii sau cu
vreo jumatate de ora inainte, nu taticu, cu zile inainte. Daca m-ati vazut cu cearcane si cu o acuta lipsa de concentrare, inseamna ca un zbor cu avionul e in grafic, nu e rea vointa ci doar emotie fara masura. Am avut ocazia sa zbor cu doua tipuri de avioane Beoing 737 si ATR (un fel de partoneta cu elicii). Am incredere in indemanarea pilotilor romani, mari maestri ai aerului, caci altfel nu stiu cum m-ar tine inima sa zbor. Nu am avut incidente, si din punctul asta de vedere ma declar fericit si satisfacut, insa experienta zborului, pregatirile emotionale si pachetele de tigari fumate imi lasa impresia ca totusi emotiile sunt cam mari. In principiu treci prin 4 etape. Prima am numit-o etapa primordiala, da, la fel ca supa primordiala, o serie de sentimente de curiozitate, teama, ura, frica, bucurie se amesteca si iti dau o senzatie de satisfacie. In acest moment nu constientizezi prin ce emotii o sa treci. Etapa a doua, are loc in aeroport, inima se agita un pic, insa nu alarmant, dai bagajele la cala si te indrepti spre barul cu preturi super mari, un fel de mafioti la drumul mare ascunsi in sacouri elegante si camasi albe. Etapa alimentarii, acum e momentul in care bagi in tine sucuri naturale la pret de Dom Perignion, fumul iti iese pe nas si pe gura mai rau ca furnalul de la Copsa Mica si dintii ti se incarca de galbeneala clasica. Aici te integrezi in Matrix, ai de ales fie pastila rosie, sa-i spunem roz, pentru ca-ti face viata roz, acel distonocalm menit sa te aduca in lumea celor linistiti si prosti, cu un zambet larg pe fata si o bala in coltul gurii sau pastila albastra, verde in cazul nostru, un medicament pe care il voi numi clasic "pastila de miserupe". Pe oricare din ele o vei incerca, senzatiile sunt aceleasi, stari de voma si goluri in stomac mai mari cat gaura din stratul de ozon. Etapa a treia - zbor deasupra unui cuib de buci - nu stiu daca ati avut curozitatea sa va uitati la forma norilor, o impletitire supraomeneasca de forme rotunde si pline, ce uneori seamana cu fie cu sanii Victoriei Sylvested (Playmate of the year) fie cu niste buci, sa zicem tot ale ei. Intri in habitaclu, acel creion anal menit sa-ti faca clisma vietii tale. Te asezi pe scaun, stewardesa iti zambeste si-ti arata locul unde sa te asezi. Ii repecti cu strictete indicatiile, inauntrul avionului pana si cei mai agitati devin niste mielusei, probabil teama de altitudine. Iti prinzi centura de siguranta de mijlocul taliei, inspiri puternic, ca si cand te-ai pregati sa te scufunzi nu sa te ridici la 10.800 de metrii in aer si-ti spui in soapta "Doamne Ajuta". Ti se prezinta instructiunile de zbor, sa faci aia, sa tragi de aia, sa vezi pe unde sunt iesirile, sa nu incepi sa zbieri ca un descreierat in cazul in care se trece printr-un gol de aer si daca se intampla sa se depresurizeze cabina, mastile de oxigen or sa cada automat.... Bun, am inteles, stiu ce am de facut, dar totusi, de ce omuletul ala blond din filmulet nu clipeste frate, e un lucru care ma nedumereste, are privirea fixa de om drogat cu masca de oxigen pe fata, ai impresia chiar ca trece prin asa ceva, si atunci te si vezi in locul lui, cu ochii goi, strangand din dinti si de bratele scaunului pana la extenuare. Inchizi ochii si incerci sa dai uitarii imaginile, asta e, capitanul anunta ca ne pregatim de decolare si aici intri in panica, esti impins cu putere in scaun, liniile intrerupte de pe pista se transforma intr-una continua, si avionul se arunca nebun cu tota forta inainte, si strangi din dinti, si o picatura de sudoare apare pe frunte privesti pe geam, o priveliste de sa te caci pe tine, nu mai esti la etajul 10 intr-un bloc din Bucuresti, esti la 2500 de metrii si inca mai urci. Acum incep sa se deruleze scenariile in mintea ta, alea de pe National Geografic, alea care incep cu: "calatorii zborului MT324 nici nu aveau idee ce avea sa se intample in acea zi fatidica de 21 august cand motorul navei... a cedat, sau coada avionului s-a desprins" si multe alte de genul. Inchid ochii si incerc sa ma linistesc, pilotii romani sunt super tari, si asa si este, navele sunt noi, si asa si este, deci de ce sa-ti faci griji? Si parca ma linstesc, si intram in nori, si incepe vantul sa sufle peste pasarica de 40 de tone de aluminiu si otel si multe fire si pompe de presiune, eleroane si motoare, si parca se balanseaza, si pilotul trage mansa inspre el si urcam, si tu ai centura peste tine, te simti oarecum protejat. In acelasi timp, o voce de borac nelinistit urla la ma'sa cat il tin pedalele: "daca ne prabusim mami? uite, ca se invart elicele mami, uite acum coboram un pic mami, parca o sa ne izbim de ceva mami". Esti la un pas de a deveni ucigasul din avion, primul om din istorie care a trimis un puradel la plimbare in aer, iti vine sa-l iei de o manuta si sa-l dai cu capul de podea, sa-i astupi cura cu o bomboana uriasa si sa-i zimbesti ironic. Am ajuns la 10.000 m, avem 850 km la ora, imi zambesc si ma linistesc, cred ca distonocalmul isi face efectu'. Ma insel amarnic, nu sunt nici mai calm si nici mai linistit. Gata, pilotu' automat isi face meseria, viata mea si a celorlati de la bord e in manutele lui invizibile si pline de umor, caci urci, cobori, cresti viteza, acel tango al emotiilor si gandurilor albe. Si vezi lumea de la inaltime, inspiri adanc si incepi sa citesti, orice-ti vine la indemana, oricum la coborare nu-ti vei mai aminti nimic. Vine cineva cu un carucior plin cu mancare, proaspat incalzita la cuptorul cu microbuze din spate, esti relaxat, acum poti identifica sursa se fum ce-si facuse loc pe nesimtite in interior. Servesti acea ultima masa a condamnatului la emotii si stari de greata, inghiti cu noduri, ca si cand cineva ti-ar tine o arma incarcata la tampla, gata sa traga odata cu ultima inghititura. Termini de mancat, zimbesti stewardesei si gandesti: daca as sti unde am putica prin pantaloni poate as fi in stare sa ma duc la WC-ul din spatele avionului. Te uiti pe harta in care pasarica mai are 20 de minute si ajunge la destinatie, esti fericit, chipul ti se lumineaza, insa te grabesti, pentru ca incepe coborarea, ceea ce tie ti se pare o alunecare pe un tobogan enorm cu fiecare 2-3 metri, este de fapt o aventura mult mai mare. Te apropii de aeroport, pista luceste in zare, ochii ti se aprind si sclipesc vii, ai mai supravietuit inca o tura, fara sa te faci de ras, fara sa tipi si sa plangi ca o fetita de 3 ani cand si-a julit genunchiul, fara sa te arunci de colo colo ca o minge. Stai frumusel pe scaunul tau, auzi cum se intind trenurile de aterizare, deja se vad omuletii de pe strada si masinutele de pe autostrada par de jucarie, esti atat de aproape, simti emotia ca un orgasm puternic, cand dupa ce ai dat din cur juma' de ora vine si clipa descatusarii, insa ea nu mai vrea, si iar ti se strang outele. Te ancorezi bine in bratele scaunului, strangi de ele ca un tenisman de racheta, si strangi si iar incepi sa transpiri, bucile sunt tuguiate ca la o senzatie de cacare fara sa ai tronul sub tine, aterizeri, lumea aplauda, esti usurat, ai ajuns la destinatie intr-o bucata, zambesti, zici un "Saru'mana" printre dinti, maxilarele sunt amortite. Te pregatesti sa cobori, esti atat de bucuros incat ai impresia ca tocmai te-ai trezit dintr-un cosmar puternic, esti totusi un pic ametit si mult mai calm. Sa fie oare neorocitul de distonocalm, care ar fi trebuit sa-si faca efectul acolo la 10.000 de metrii si nu la 1,75? el e dragilor, daca pana acum nu ai simtit nimic, acum e clipa adevarului, da, devii imbecilul vietii tale, pastila fericirii ti se urca la cap si-ti lasa impresia ca esti amuzant cand te gandesti la: "ce-ar fi sa le zic astora ca am bomba in bagaj si dup'aia sa le zic ca am glumit, oare or sa ma calce in picioare?" Genul asta de ambitii de luptator si supravietuitor. Ai febra musculara a vietii tale, te simti obosit si extenuat, poti lasa acum bucile libere si relaxate, caci daca mai treci prin inca doua zboruri sigur ai sa faci hemoroizi.
Sa auzim de bine, la zboruri line si aventuri placute.