Tuesday, March 13, 2007

N’apai, servus ba pula!

De vreo 10 zile alerg in tara de dincolo de stanca, cand pe sine cand pe cauciuc. Descopar colturi ale Romanicii fascinante si pline de oameni cu un stil comportamental total diferit de al meu si al celor cu care o ard prin Bukale. Lucru de exceptie de altfel, ador diversitatea, proavoaca o stare de multumire stiind ca poti alege oricand, orice, oriunde si oricum.
Acu’ 8 zile eram prin Sibiu, descoperindu-i frumusetile si personalitatea schimbatoare, un fel de adolescenta cuminte insa cu multe ganduri necurate, un fel de pasarica cu pretentie de mare pizda. O voi zice clar si raspicat, chiar daca ma veti injura, blama si contrazice, dragilor se poate si mai bine. Clasicele afirmatii ca “da da aici e mai curat si oamenii e mai educati ca la Bucuresti”, corect, mai mult nici ca pot cere, asa e, alfel as ramane acasa. Dorinta noastra a fiecaruia de a calatori vine din pofta de a descoperi lucruri pe care nu le ai la casa parinteasca. Daca Bucurestiul ar fi plin de oameni educati, curat, aerisit, linistit, calm atunci chiar m-as da cu capul de perete, caci numai vis poate sa fie sau o alta varianta a Matrix-ului. In fine, am petrecut momente misto acolo, orasul vechi e un fel de vin de calitate, daca stii sa-l gusti sa-i simti buchetul vei putea spune cu satisfactie, da coaie, se merita cei 300 de km cu chu-chu-ul. Din Sibiu imi intind haripile si zbor intr-o fuga nebuna alti 315 km poposind pe malurile Begai. Frumos orasul, pacat ca era noapte si nu se vedea prea bine, dar am avut grija sa-l descopar ziua urmatoare. Cobor din trinulet, fumez ca disperatu’ din tigara, sunt un fel de calator prin desert caruia i s-au terminat proviziile de apa, simt cum nicotina mi se aseaza dulceaga pe buze si cum gudronul cancerigen se instaleaza comod in plamani. Nu-i bai, am mai facut d’astea, inca un pic si ma las, asta e clar, tutunul nu e cel mai bun amic al meu. Cum spuneam, ma trezesc in fata garii inconjurat de eternii taximetristi, invitatii care-mai-de-care mai perverse, “hai frate, urca si hai sa mergem!”. Coaie esti bulangiu, unde vrei sa ma duci bestie? sunt o fire cardiaca si usor sensibila cand vine vorba de abuzuri verbale. Ignor cu nonsalanta libertinajul expresiei si ma indrept catre o statie de autobuz in cautarea unui taxi “de firma”. Nu credeam ca voi spune asta, asta probabil din cauza calatoritului la clasa I. Odata ce ai ajuns o treapta mai sus si te-ai ridicat din multime, deja esti altcineva, ti-e greu sa te amesteci cu plevusca. Deci stimabililor sa-mi fie cu iertaciune si restecpa, nu mai putem respira acelasi aer, am un alt statut, m-am pozitionat la un alt nivel, aici suntem mai putini si din pacate aerul e mai rarefiat. Chem pe unu’ de firma, ajung la hotel, imi arunc ochiul pe un serial, ceva pe Discovery si somn cat cuprinde. Imi fac treaba a doua zi si undeva pe la 18:00 ma trezesc in mijlocul unui mall urias, mai mari ca alea de la mama de acasa. Apreciez “cosmopolitatea” si coloritul locatiei, imi iau elan si ma arunc in multimea de oameni cu gusturi mai mult sau mai putin indoielnice insa cu bani in buzunar, sau cel putin cu card Avantaje. Mare treaba a facut FinansBanku’ cu cardu’ asta. Acum nu mai poti judeca o pizda dupa haine ci dupa intelect, ha, ce-am scos-o p’asta, face bine la orgoliul cucoanelor de asfalt. Finalizez calatoria in jungla cu toale in care femeile schimba plastic pe toale, emotii de cacat pentru o pereche de ciorapi de la Nike sau cine-mai stie ce fard de la Body Shop. Pepusha, nu mai plange cadoul de acum este de fapt apreciera lui la calitatea serviciilor prestate de mataluta pana la timpul prezent. Asa ca daca aseara doar i-ai aratat-o nu se pune problema sa primesti ceva de la Kenvelo, o breterica de la Meli Melo ar trebui sa fie suficient. Ma trezesc in mijlocul orasului, cautand cu disperare un loc unde sa pot ingurgita ceva, de preferat o specialitate banateana, insa la fel ca la Bucureci, oferta e limitata, bulz, tochitura dobrogeana, moldovineasca si un fel de gulas. Inghit in sec si-mi zic: “amice, ba pardon, mergi la clasa I, calatoresti cu taxiul de firma, ce-ar fi sa te arunci in birtul ala mexican de vis-à-vis?” corect, zis si facut. Merit si eu ceva special, din vitrina cu produse imi aleg un fel de guacamole cu sombrero si senioritas si tequilla si fasole cu salata si sos de smantana cu ketchup, totul inghesuit intr-o lipie arabeasca. Infulec la repezeala specialitatea mexicana, si parasesc locatia in cel mai scurt timp posibil. Ma mai invart prin oras inca 2 ore, mai fac o poza, mai un portret, mai o sepia sau alb-negru, timpul zbura si eu trebuia sa fiu demult in lumea viselor. A doua zi s’apropia ora plecarii, treaba terminata, dau fuga sa-mi fac bagajul, imi termin treaba si ma indrept spre gara. Viteza cu care m-am torpilat de la locul faptei se asemana cu marea evadare. Sar intr-un taxi, condus de un ardilean vero-vero. Zic, bade, lasa prostiile si in 20 fii la gara caci altfel pula spaga. A mormait ceva in barba, putin de mama, putin ca sunt “bucurestian crizat”, putin ca ma grabesc, insa la ce hal ma grabeam nu mai conta. Ii pun pe bord un barbos rosu’ sa-l stimulez. Se uita la mine si-ncepe, “n’apai ma nepote, ghe ce nu zici ashe!” ii zambesc si-I raspund, “unchesiule, daca mergi la fel de “repede” precum vorbesti, opreste ca ma duc pe jos pana la gara”. Hormonii din gagiu incep sa clocoteasca, incepe si taie intersectiile, forteaza semafoarele, ii injura pe ceilalti, claxoneaza. Zambesc, na “spargeateas” la buci, acu’ esti si tu “bucurestian” futute’n noroc. Prind trenuletul la limita, ma asez, unde in alta parte decat la clasa I, caci odata ce te-ai obisnuit cu stil cu greu te mai dezveti. Eu, la clasa I si restul populatiei suntem un fel de otet cu unt-de-lemn, ne amestecam doar la momentul in care coboram din tren. Mai bag 300 de km si ajung inapoi in Sibiu. Bibi, acelasi domn, mare boier mare caracter m-a asteptat la gara, o bomboana de baiat, imprezivibil si cu o gramada de experiente porcoase la bord mi-a aratat fata nevazuta a lucrurilor ticaloase ce se intampla intr-un oras marunt ca Sibiul. El mi-a expus situatia clasica: “coaie aici ne stim toti intre noi”, spaima cea mare fiind: “ai grija sa fii beat cand intepi pe cineva, caci s-ar putea din a doua zi sa te trezesti cu re(fe)latia pe cap”. Seara, fac rezervare la Dacos, mananc bine inainte sa plec la drum, nu se stie ce vremuri vin. Ma urc in autocar, ma asez in scaun si spre fericirea mea, calatoria o fac alaturi de un bun amic de-al lu’ Bibi. Povestim o gramda de lucruri haioase, radem si glumim, nea soferul cred ca avea ceva cu noi in schimb. Toate curbele si franele fortate, depasirile in stil vandal incep sa-si spuna cuvantul. Mari dureri de burta ce ma apuca. Facem pauza intr-un orasel, nu i-am retinut numele, eram probabil concentrat sa ma nu scap pe mine. Dau fuguta la buda si cu impertinenta clasica intreb o doamna: “de 5 mii imi dati si hartie?” imi raspunde in dulcele grai ardelenesc “pi gieam”. Tanti tu vrei sa pricepi gravitatea situatiei, e pe cale sa vina viitura, aca ca nu ma lua cu d’astea, unde e hartia? “pi gieam mai baiete!”. Intru la tron, ma asez in clasica pozitia atunci cand faci in deplasare, bucile la o palma deasupra tronului, pe de-o parte sa nu atingi cu preputul marginea colacului si sa te trezesti acasa cu o conopida in chiloti din cauza infectiei, pe de cealalta parte apa improscata sa nu te stropeasca la rozeta. Zis si facut, las toata rautatea sa iasa, ma tin disperat de clanta de la usa, strang din dinti sa nu cedeze caci altfel hales-bules cu mine si rezist cu stoicism 3 minute. Revin la pozitia initiala de stand in picioare cu o febra musculara enorma si cu mari ameteli. Fac 3 pasi, pun inapoi toalele pe mine, ma inchei la nadragi si parasesc incinta ca un golan, fara sa uit binenteles sa platesc venerabila taxa de 5 mii de lei.
Ajung in Cluj, acolo unde cei ca mine sunt iubiti ca sarea-n, nu in bucate, ci in ochi sau mai bine zis ca soda caustica pe rana. Noi le zicem lor ardeleni prosti si mototoli si ei ne zic noua mitici imbecili, deci pana la urma se pastreaza raportul. Frumos oras, dar cam mic, tinand cont ca port 45 si am compasul mare, aveam de pierdut 6 ore. Imi zic, frate, in Bukale in 6 ore abia daca reusesc sa descopar 3 cartiere. Canci, am dat 3 ture de oras in 2 ore si deja simteam ca ma plictisesc. Al dreq domn Mitica, fututi picioarele alea lungi, ca repede te mai deplasezi. Ma duc sa bag ceva pe sub nas, la indicatiile lu’ Maus ma trezesc intr-o pizzerie misto, plina de boraci de clasa a X-a la liceu care fumau si beau ca serpii. Saracilor, fuguta acasa ca vine ora Colgate si inca nu sunteti in pat. Trec peste socul vizual si ma concentrez pe aspectul numit halel. Vine potolu, iau cateva inghitituri, cand in aceeasi camera vine tanti, cred ca Ildiko alaturi de prietena ei Maroko cu Ionci si cu Barta, probabil, vorbind in dulcele grai: ciocolom, miscaio si piciao si micighet power rangers and shit. Ma uit cu mirare la ei si-mi zic “sa nu ma lasati coaie si pe mine sa ma bucur de ‘cele bucate sanatoase aflate pe dinaintea mea, sa vorbiti voi acolo in limba voastra, sa nu-mi priasca si mie deloc, hai simtiti-va voi bine, dati mai departe cu greata asta de limba, ca asa’I treaba”. Probabil Ildiko, ca-i cam jucau ochii’n cap, cred ca de la bere, imi zise mai mult sau mai putin verbal “ia cu apa coaie ca trece, ia cu apa ca-i bun si lasa comentariile alea”. Termin de mancat, platesc, ma reped la hotel, iau cele doua geamantane, le arunc in taxi si “la gara birjar, mai cu smanes, ca se poate”. Ajung in gara, ma urc in tren, cuseta, clasa I, cum ziceam, acum altul e statutul, nu mai putem sta la un loc cu “regular people”-ii de la clasa a II-a. Ma bag in cuseta, ma fac comod, ma arunc in pat si dau s’adorm, atipesc un pic si ma trezesc ca intraga incapere se hurducaie cu mine. Senzatia e similara cu cea a dormitului intr-o sita de cernut faina, totul se zbenguie, fosneste si trosneste. Las capul in perna si ma bucur ca nu e cel mai mare cutremur trait vre-odata. Adorm intr-un final, moment in care ego-ul imi zice plin de satisfactie, hai coaie ca-i mai trait o zi, pai vezi ca se poate “bucurestiene”.

P.S. Intr-o zi pe tren, intr-un compartiment, intra o doamna cu un copil in brate. Se aseaza pe bancheta si asteapta bucuroasa alaturi de plod plecarea trenului din statie. La un moment dat ocupantii compartimentului, observand copilul incep sa exclame nelinistiti: "Vai doamna ce copil urat, este chiar hidos, va rol sa-l luati d'aici, puneti-l pe hol sau sus la bagaje!".
Femeia indurerata de cele auzite incepe sa riposteze: "dar cum va permiteti, este copilul meu si-l iubesc asa cum e!" La un moment dat, intra in peisaj si Badea Cartan, care odata asezat pe bancheta, scoate frumusel din valiza o bucata de slana, o paine cu cartofi si o ceapa de apa. Scoate frumusel si suriul si incepe tacticos sa savureze bucatele. Iarasi forfota si heaos. Din amabilitate, intreaba Badea pe toti din compartiment daca vor sa serveasca, la un moment dat adresandu-se si doamnei cu copilul: "n'apai serviti stimata doamna, ca-i buna, slana buna de la Timisora!", doamna vizibil rusinata "Nu multumesc frumos, sunteti dragut, dar nu vreau" la care Badea, nedumerit, lasa cusma pe ceafa si exclama in dulcele stil clasic "n'apai daca dumnevoastra nu vreti poate vrea maimuta!"

3 Comments:

Anonymous Anonymous said...

ce sa mai..jos palaria!...da' m-ai spart cu clasa I!

2:27 AM  
Anonymous poca said...

super dulce ce povestirai aici.
Si e marfa mai Clujul.
si e si mai marfa la Clasa I.

2:15 PM  
Blogger Florinel said...

da, este frumos, pacat ca acolo toti se misca in slow motion!
ha, a la James Brown

1:09 PM  

Post a Comment

<< Home