Cand te doare la basca


mare hal de sictir si scarba ce ma incearca acum la inceput de saptamana. Mai sunt inca 2 zile si un pic pana la Pasti. Ma lupt cu mine sa vad jumatatea plina a paharului gol pe trei sferturi. Toti sunt anosti. Pana si pasarelele din parcul de langa manie par plictisite. In semi-nor combinat cu semi-soare se aude sinistru si pustiu cate un ciripit cantat mai mult in greata si sictir de vreo pasarica ratacita in trazitie contrastant parca cu jocul de culori al magnoliilor. Poate e mai bine, poate e mai rau. Din cele bune vad ca lehamitea ce se asterne peste noi da si rezultate, se claxoneaza mai putin. Cuvintele se desprind cu greutate de mine cazand parca in gol si ele acrite de starea de spirit. Raspund inconstient si monosilabil la stimuluii auditivi din birou. Intrebarile colegilor, vecinilor, prietenilor, amicilor si nu in ultimul rand stimabililor se lovesc de ureche si cad gramada pe umerii mei mai ceva ca matreata datorata stresului.
Ma bucur insa ca organismul meu, obisnuit cu ritmul alert impus de viata la oras, nu pica in aceeasi lejeritate in care ma scald fara sa am nici cea mai mica mustrare de constiinta. Parca totul e plat si fara forma, o lume bidimensionala fara volum. La cat de plictisit sunt nici durerea de cap nu are chef sa se lipeasca de mine. E gri si albastru, e un pic de galben amestecat cu mult verde si e mult praf si liniste. E astenia de primavara, clar ea e de vina ca procentele marilor corporatii sunt in scadere, ca SIF-urile se bat in procente, ca Academia Catavencu rade amar la rahaturile cotidiene. Degetele mi se par de cauciuc, un fel de manusa de spalat baia in care cineva a bagat aer sub presiune. As asculta o muzica buna insa sunt sigur ca mai mult m-as enerva auzind o piesa de pe undeva din afara maltratata si supusa orgiilor de vreun "artist" autohton intr-o forma "neaosa" mioritica. De dimineata mi-am aruncat un ochi pe un ziar indoielnic. Pe una din pagini trona cu adevarat un manuchi de cuvinte: "s-a descoperit oaia din miorita". Amice, who gives a shit. Zi-mi ca s-a descoperit leacul impotriva prostiei si ca Ministerul Sanatatii il da pe moca milioanelor de romani din lumea toata. Zi-mi ca s-a descoperit tezaurul Romaniei in casa vreunui presedinte pe partid. Spune-mi ca au descoperit cine "a pus coada la pruna" cum ar zice iubita mea prietena sau ca s-a descoperit pastila de plans, da' nu ma lua in balon cu titluri d'astea ieftine si de doi bani. As citi civa, dar probabil optica nu m-ar ajuta prea mult, caracterele ar fi singurele care ar avea chef de joaca amestecandu-se intre ele, randurile s-ar impleti in spic si paginile s-ar rasfoi singure. E sec si fara substanta paharul de pe biroul meu, ala pe care incerc sa-l vad pe jumatate plin. As rade daca as avea motiv, as plange daca n-as avea motiv, as fi nervos daca l-as mai vedea pe Vijelie in vreun clip de youtube. Si singura care rade acum, in vremuri de rastriste, de plictiseala si stare anosta e pictograma de la messenger. Sunt atatia dincolo de fereastra care in dorinta de mai bine uita ca totul se transforma si noi stam si privim, cu aceeasi fata placida si plina de dezinteres. Sunt bucuros ca nimeni nu vrea sa stea de vorba cu mine, sunt bucuros ca mi s-a pus un carcel la mana dreapta, sunt bucuros ca insiruirea de cuvinte are pe alocuri sens. Si pana la urma ma pufneste un ras satios si pofticios ce umple golul de dincolo de varful nasului. Mi-e lene, si pleoapele nici nu mai au chef sa clipeasca. Poate maine mai mult spor si voie buna.

P.S. Un alpinist neasigurat sta sa cada de pe un perete de stanca. Abia se mai
tine cu o mana de-asupra haului.
Se uita la cer si striga disperat.
-Doamne, e cineva acolo !??
Se aude o voce grava:
- Da fiule !
- Ce sa fac sa nu ma zdrobesc de pamant?
- Roaga-te sa-ti fie iertate pacatele si desprinde-te de stanca fara teama.
Se gandeste putzin alpinistul apoi stiga iar;
- Altcineva mai e acolo ???!